Aceasta este o imagine compusă a lui Uranus de Voyager 2 și două observații diferite făcute de Hubble – una pentru inel și una pentru aurore. De când Voyager 2 a transmis imagini spectaculoase ale planetelor din 1980, iubitorii de planete s-au legat de aurore de pe alte planete. Aurorele sunt cauzate de fluxurile de particule încărcate, cum ar fi electronii, care provin din diferite origini, cum ar fi vânturile solare, ionosfera planetară și vulcanismul lunii. Ei sunt prinși în câmpuri magnetice puternice și sunt canalizați în atmosfera superioară, unde interacțiunile lor cu particulele de gaz, cum ar fi oxigenul sau azotul, declanșează explozii spectaculoase de lumină. Aurorele de pe Jupiter și Saturn sunt bine studiate, dar nu se știu prea multe despre aurorele planetei uriașe de gheață Uranus. În 2011, telescopul spațial Hubble NASA / ESA a devenit primul telescop bazat pe Pământ care a realizat o imagine a aurorelor de pe Uranus. În 2012 și 2014 o echipă condusă de un astronom de la Observatorul Paris a aruncat o a doua privire asupra aurore folosind capabilitățile ultraviolete ale spectrografului de imagistică a telescopului spațial (STIS) instalat pe Hubble. Au urmărit șocurile interplanetare cauzate de două explozii puternice de vânt solar care călătoreau de la soare la Uranus, apoi au folosit Hubble pentru a captura efectul lor asupra aurorelor lui Uranus – și s-au trezit observând cele mai intense aurore văzute vreodată pe planetă. Urmărind aurorele de-a lungul timpului, au adunat primele dovezi directe că aceste puternice regiuni sclipitoare se rotesc cu planeta. De asemenea, au redescoperit polii magnetici ai lui Uranus de mult pierduți, care au fost pierduți la scurt timp după descoperirea lor de Voyager 2 în 1986 din cauza incertitudinilor în măsurători și suprafața planetei fără caracteristici. Credit: ESA / Hubble și NASA, L. Lamy / Observatoire de Paris http://www.nasa.gov/audience/formedia/features/MP_Photo_Guidelines.html”
