Inele de praf în sistemul Wolf-Rayet 140

Inele de praf în sistemul Wolf-Rayet 140

Această imagine de la telescopul spațial James Webb de la NASA dezvăluie cel puțin 17 inele de praf concentrice care emană de la o pereche de stele care orbitează una pe alta. Situat la puțin peste 5,000 ani lumină de Pământ, sistemul este cunoscut sub numele de Wolf-Rayet 140 deoarece una dintre stele este o stea Wolf-Rayet. Cealaltă este o stea de tip O, unul dintre cele mai masive tipuri de stele cunoscute. Fiecare inel a fost creat atunci când cele două stele s-au apropiat și vânturile lor stelare (curențele de gaz pe care le suflă în spațiu) s-au ciocnit, comprimând gazul și formând praf. Un inel este produs o dată pe orbită, la fiecare 7.93 ani. O stea Wolf-Rayet este o stea de tip O născută cu o masă de cel puțin 25 de ori mai mare decât Soarele nostru, care se apropie de sfârșitul vieții sale, când probabil va se prăbușește direct în gaura neagră sau explodează ca o supernovă. Aceste întârzieri între perioadele de producție de praf creează modelul unic de inele. Unele binare Wolf-Rayet în care stelele sunt suficient de apropiate și au orbite circulare produc praf continuu, formând adesea un model de roată. Inelele lui WR 140 se mai numesc scoici deoarece nu sunt perfect circulare și sunt mai groase și mai late decât apar în imagine. Inelele par mai strălucitoare în unele zone, dar sunt aproape invizibile în altele, mai degrabă decât să formeze un model perfect „ochi de taur”. Asta pentru că producția de praf este variabilă pe măsură ce stelele se apropie una de alta și pentru că Webb vede sistemul într-un unghi și nu privește direct planul orbital al stelelor. Una dintre cele mai dense regiuni de producție de praf creează caracteristica luminoasă care apare la ora 2. Imaginea a fost realizată de Instrumentul Mid-Infrared (MIRI), acum gestionat de Centrul de Zbor Spațial Goddard al agenției. MIRI a fost dezvoltat printr-un parteneriat 25-50 între NASA și ESA (Agenția Spațială Europeană). Laboratorul de propulsie cu reacție din California de Sud a condus efortul pentru NASA, iar un consorțiu multinațional de institute astronomice europene a contribuit pentru ESA. Instrumentele științifice ale lui Webb detectează lumina infraroșie, o gamă de lungimi de undă emise de obiecte calde și invizibile pentru ochiul uman. MIRI detectează cele mai lungi lungimi de undă în infraroșu, ceea ce înseamnă că poate vedea adesea obiecte mai reci – inclusiv aceste inele de praf – decât pot vedea celelalte trei instrumente Webb. Filtrele folosite pentru a realiza această imagine au fost F770W (7,7 micrometri, arătate cu albastru), F1500W (15 micrometre, afișate cu verde) și F1500W (21 micrometre, prezentate cu roșu). Observațiile au fost făcute sub numărul programului Webb de observare a eliberării timpurii (ERO) 1349. Cel mai comun element găsit în stele, hidrogenul, nu poate forma praf de la sine. Dar stelele Wolf-Rayet, în stadiile lor ulterioare, și-au aruncat tot hidrogenul, așa că ejectează elemente care se găsesc de obicei adânc în interiorul unei stele, cum ar fi carbonul, care poate forma praf. Datele de la spectrometrul cu rezoluție medie (MRS) de la MIRI arată că praful produs de WR 140 este probabil format dintr-o clasă de molecule numite hidrocarburi aromatice policiclice (PAH), care sunt un tip de compuși organici bogați în carbon despre care se crede că îmbogățesc conținutul de carbon în întregul Univers. Procesarea inițială a datelor Webb WR 140 a inclus opt „picuri” strălucitoare de lumină care emană din centrul imaginii. Acestea nu sunt caracteristici ale sistemului, ci așa-numitele artefacte ale telescopului însuși. Acestea au fost eliminate din imagine, pentru a oferi spectatorilor o vedere neascunsă asupra obiectului sursă. https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA25432 2100-10-00T10: 00: 000Z

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!